Biserica Borzești

După tradiție, biserica a fost construită pe rădăcinile legendarului stejar în care ar fi murit, străpuns de săgețile năvălitorilor tătari, Mitruț, prietenul de copilărie al voievodului. Unii cercetători în istorie afirmă că Ștefan cel Mare și Sfânt este născut la Borzești. Nicolae Iorga este mai sceptic față de aceste afirmații, însă episcopul Romanului, Melchisedec Ștefănescu, susține că voievodul și-a petrecut frumoșii ani ai copilăriei la Borzești unde avea moși și strămoși. Faptul că marele Ștefan îșî are originea în această regiune a Moldovei este ilustrat și în cele două variante ale unei legende din literature noastră intitulată “Stejarul din Borzești”, culese, una de N. Gane și alta de Ortansa Racoviță.
Piatra de temelie a bisericii s-a pus la 9 iulie 1493, iar zidirea s-a terminat la 12 octombrie 1494. Locașul de închinare este printre puținele ctitorii ale lui Ștefan, nu într-un oraș de mare importanță pentru vremea sa, sau pe un câmp de luptă (cum este cazul bisericii Răzvoieni-Neamț), ci într-o localitate de care el era legat sufletește. În calitatea sa de biserică voievodală, își va menține importanța istorică și culturală de la întemeiere până astăzi, fiind menționată în numeroase documente.
Biserica se remarcă a fi singura construită de domnitor fără a comemora o luptă sau de a servi unui oraș. Este zidită grosier din piatră de calitate slabă ce se macină și puțină cărămidă. Nu prezintă soliditate.
Edificiul este de plan dreptunghiular fără turlă, precum cea de la Piatra Neamț, cu lungimea de 26,20 m și lățimea de 10,30 m. Arhitectura bisericii este întâlnită la mai multe ctitorii (Dobrovăț, Reuseni), boltită cu calote sferice. La intrare a avut un turn-clopotniță, care astăzi nu mai există.  De asemenea, a existat și un zid împrejmuitor.
Fațadele prezintă numeroase ocnițe (gherle, firide, nișe), diferite ca mărimi, care cel mai probabil fuseseră pictate cu icoane. Cu trecerea timpului, acestea au fost tencuite și astupate. Se remarcă faptul că ocnițele mici se opresc la partea anterioară și nu formează un chenar, ca la celelalte biserici din epocă.
Pe partea de jos se constată un brâu și alte două brâuri, unul sub ferestre și altul deasupra lor și sub ocnițele mari, din cărămidă aparentă, smălțuită. Acest tip de cărămidă se presupune a fi adus de la Hârlău, unde se zidise biserica „Sfântul Gheorghe”.
Pe lângă ocnițe se mai găsesc decorații în formă de disc din cărămidă smălțuită. Se observă că s-au adăugat câte trei discuri deasupra picioarelor ocnițelor mari și câte unul la cele mici. Acestea sunt simple, nu conțin decorațiuni complexe, și se aseamană cu cele folosite la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț, zidită în 1497.
La biserica din Borzești, pentru prima oară în epoca lui Ștefan cel Mare, discurile smălțuite, așezate aici numai între timpanele ocnițelor, nu mai sunt ornate cu motive zoomorfe și antropomorfe, ci sunt simple, ca un buton central proeminent, înconjurat de un cerc în relief.
Soclul și ancadramentele au profil gotic. Inițial acoperișul bisericii era din șindrilă. Pisania, așezată pe fațada de apus, la dreapta intrării și apărată de o cornișă, are următorul cuprins:
„Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei și cu prea iubitul său fiu Alexandru am zidit acest hram care este la Borzești pe Trotuș, Adormirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, întru rugă sieși și întru pomenirea sfânt răposaților moși și părinți ai lor, și care a început a se zidi în anul 1493 (7001) luna iulie și s-a săvârșit în anul 1494 (7002), anul curgător al 38-lea, luna octombrie 12.”
În interior, biserica are două bolți construite pe sistemul de arce și pandantive în stil moldovenesc, însă ferestrele au împrumutat stilul gotic. Biserica dispune de ornamente de o rară sobrietate și autentică frumusețe.
În interior un detaliu frapează ochiul călătorului: mărimea ușii dintre naos și pronaos. Se spune că această ușă a fost zidită după mărimea scundă a domnitorului Ștefan, având coroana pe cap. Se mai spune că se obișnuia să se facă uși mici bisericilor pentru a împiedica năvălitorii să intre călare și să profaneze lăcașul religios.
În pronaosul dominat de arcade al bisercii se observă o icoană care a fost scrijelită cu sabia de tătari, cu scopul vădit al unei asfel de profanări.
Catapeteasma, turnată in piatră, odată cu biserica, păstrează pictura de veacuri și confer nota de vechime. Greu, foarte greu iți vine să crezi că, sub masa Sfântului Altar se află rădăcina stejarului din Borzești, de care, spune legenda, a fost spânzurat unul dintre cei mai buni prieteni din copilăria voievodului Ștefan cel Mare.
Fără îndoială că Ștefan cel Mare a înzestrat ctitoria sa din Borzești cu odoare sfinte, manuscrise, precum și cu alte obiecte de valoare. Aflăm că în anul 1495 s-a cumpărat un Tetraevanghel, lucrare deosebit de valoroasă, cu titluri de aur, inițiale înflorate și frontispicii cu forme geometrice la începutul Evangheliilor, pe care l-a dăruit bisericii din Borzești. Nu știm cât a costat aceasta în ctitoria ștefaniană, însă astăzi remarcabila operă se află la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Alte odoare dăruite bisericii de-a lungul vremii se păstrează în muzeul din preajma așezământului voievodal.
Din cauza deteriorărilor provocate de cutremure sau incendii devastatoare, biserica a fost reparată de mai multe ori. Cea mai importantă intervenție a avut loc  în secolul al XVIII-lea  când i s-a adăugat un zid-catapeteasmă, care va fi pictat (biserica nu a fost niciodată pictată). Reparații parțiale s-au întreprins între anii 1904-1905, apoi în 1924, 1938-1940, precum și în anul 1952, când biserica a fost redată cultului pentru comunitatea ortodoxă formată în jurul ei. La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit avarii însemnate, ceea ce a impus efectuarea unor ample lucrări de consolidare, executate în mai multe etape, până în anul 1992, când biserica a împlinit 500 de ani de la fondare, iar ctitorul ei a fost trecut de Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților.
În momentul de față interiorul bisericii este pictat integral de către maestrul Grigore Popescu, pentru a reda vitalitatea și vivacitatea bisericii. Pe partea interioară a ferestrelor sunt desenate scene din această legendă – spânzurarea lui Gheorghiță, în stejar, de către copii ca semn al înfrangerii cetei pe care o conducea și omorârea lui de către tătari.