Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău

Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău este o biserică ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1492. Ea se află pe strada Logofăt Tăutu nr. 16 din centrul orașului Hârlău (județul Iași).
Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015. Ea este considerată parte a ansamblului Curții domnești din Hârlău, alături de ruinele curții domnești.
Biserica a servit drept model pentru Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Săpăturile arheologice efectuate la Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău în anul 2001au dus la descoperirea sub naosul actualei biserici a fundațiilor și ruinelor a două biserici mai vechi. Prima biserică datează, probabil, din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, masa altarului fiind identificată sub naosul actualei biserici. Fundația sa are adâncimea de numai 0,90–1,00 m. A doua biserică a fost construită, probabil, în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Aceasta avea plan treflat, puțin deviat de la axul primei biserici și un pridvor pe latura de vest. Fundațiile sale sunt mai adânci: 2,30-2,50 m. Se presupune că ar fi fost avariată de cutremurul din 1471, fiind necesară demantelarea ei.
Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită în anul 1492, în mai puțin de cinci luni. Acest lucru este atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text:
„Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492) .

Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) menționează în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă” rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești și al Bisericii „Sf., Gheorghe” din Hârlău în următoarele cuvinte:
„Vă leato 6995 (=1487), într-acestu an au discălicatu Ștefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu și bisérica cea domnească de piiatră și curțile acele domnești cu ziduri cu tot, carile stau și astăzi.”

Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită după planul mai vechi al Bisericii Sfâtul Ilie.
Biserica lui Ștefan cel Mare are plan triconc, cu abside poligonale în exterior (cele laterale au cinci laturi și cea a altarului șapte laturi) și o turlă pe naos. Edificiul are următoarele dimensiuni: 21,50 m – lungime interioară, 24,20 m – lungime exterioară, 8,40 m – lățime (în dreptul absidelor, 12,00 m) și 21,50 m – înălțimea până la calota cupolei.
Biserica are cinci contraforturi: câte două încadrează absidele laterale și una sprijină absida altarului, până la nivelul ferestrei. Soclul bisericii, contraforturile și colțurile sunt realizate din piatră cioplită. Pereții sunt din piatră cioplită până la nivelul nașterii bolților și din cărămidă aparentă până la cornișă. Fațada bisericii este împărțită de trei brâie de cărămizi smălțuite. Sub cornișă se află o friză formată din trei rânduri de discuri smălțuite, în culorile verde, galben, brun și vișiniu, cu desene în relief (capete de zimbru, sirene, lei, grifoni, balauri încolăciți, stele etc.), intercalate cu butoni mici triunghiulari, iar sub friză sunt două rânduri de ocnițe, două ocnițe din partea superioară corespunzând uneia din partea inferioară. Absidele laterale sunt decorate cu firide oarbe alungite până la soclu, terminate la partea superioară cu o dublă arcatură în arc frânt și separate între ele prin picioare de cărămidă aparentă.
În interior, biserica este compartimentată în pridvor, pronaos, naos și altar. În biserică se intră pe o ușă aflată pe peretele vestic al pridvorului, care are aspectul unui portal de factură gotică. Ea are un cadru de trei nervuri de piatră, încheiate în arc frânt, înscris într-un cadru dreptunghiular tot de piatră. Pronaosul este boltit formând o calotă sferică susținută de opt pandantivi. Pe pereții pronaosului se află patru ferestre de dimensiuni mari (două pe peretele nordic și alte două pe peretele sudic), realizate în stil gotic (cu chenare în arc frânt și având rozete și două colonete).
Deasupra naosului se află o turlă octogonală din cărămidă aparentă sprijinită pe două baze stelate suprapuse. Turla are patru ferestre dreptunghiulare dispuse în cele patru puncte cardinale, pe celelalte laturi aflându-se contraforți mici, în trepte. Pe cele două baze care susțin turla, dar și pe turlă (sub ferestre și deasupra lor) se află ocnițe. Catapeteasma datează din anul 1791, din timpul restaurărilor efectuate de spătarul Mihail Racoviță.

Pictura interioară este, probabil, de la sfârșitul domniei ctitorului. Cel mai târziu ar putea fi din timpul lui Ștefăniță (1517-1527). Numele zugravului picturii interioare, in frescă nu se cunoaște exact, dar sunt indicii a fi Gheorghe din Trikala, care este și inițiatorul picturii exterioare a bisericii din Hârlău și primul zugrav de exterior din Moldova. Alte indicii trimit și la Teodor Mărișescu. Zugravul (zugravii) au lucrat după pictura bizantină. Lângă aceștia au existat ucenici.
Multe evenimente importante ale Moldovei s-au petrecut în ctitoria de la Hârlău: încoronări (Petru Rareș, Joldea, Alexandru Lăpușneanu); slujbe arhierești cu vlădicii Moldovei care însoțeau pe domnitori; slujbe bisericești speciale: botezuri, cununii, înmormântări (Radu Mihnea și alții), semnări de tratate de pace și primiri de regi, țari și soli (ex. 1499, între Ștefan cel Mare și regele polon Ioan Albert; 1710-1711- Dimitrie cantemir cu țarul Petru I) etc.
Alteori, biserica și Curtea domnească au fost supuse focului și jafului, popoarelor vecine: tătari, otomani, unguri, polonezi (ex. 1536- otomanii lui Soliman Magnificul; 1686, 1691, polonezii cu Ioan Sobiețki).
În secolul al XIX-lea Curtea domnească a fost devastată și piatra a fost luată de locuitorii orașului pentru casele proprii..
În anii 1889-1904 a fost îndepărtată pictura exterioară.
În al doilea răzbi mondial (1944) biserica a fost avariată, urmele războiului fiind evidente și azi.
În ’70-’80 ai secolului XX, au fost intreprinse cercetări arheologice în Curtea domnească.
În anul 2004 a fost înființat, cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei,  Muzeul parohial în demisolul Palatului ștefanian, restaurat.