Cetatea Soroca

Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XV-lea, clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră de către Petru Rareș la mijlocul secolului al XVI-lea.
Izvoarele istorice menționează ridicarea unor cetăți pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se așază pârcălabi (vechi cuvânt românesc provenind din germana „burgmeister”) și mari căpitani: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina și cetatea Albă. O spune tradiția locală, care-i explică numele prin faptul că domnul a pus soroc (termen de clădire).
Se presupune că la Soroca, pe locul unei vechi escale menționată de sursele genoveze, Alciona („albastră” în grecește) sau Polihromia („colorată” în grecește – numele sunt bizantine), a fost înălțată întâi o cetate din lemn și pământ, o palancă sau poate o posadă în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă mențiune documentară, sub numele de Soroca, doar la 12 iulie 1499, odată cu primul său pârcălab Coste.
La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala jilțului domnesc, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia și Dragoș, pârcalabii Neamțului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocii.
La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca și în documentul precedent, este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”.
Datorită canionului geologic pe care l-a săpat, Nistrul prezintă până în dreptul Tighinei maluri relativ abrupte iar vadurile de trecere sunt destul de puține, acestea fiind și singurele porți de intrare a cetelor de tătări venite să jefuiască așezările moldovene. Dacă vadurile de la Hotin și Tighina erau apărate de garnizoanele cetăților cu același nume, în schimb cel de la Soroca nu avea, până la domnia lui Ștefan cel Mare, o protecție din piatră, ci doar fortificații de lemn cu valuri de pământ, care aveau să existe și pe vremea lui Bogdan cel Orb.
Soroca n-a fost o cetate mare, cu două rânduri de ziduri, ca Suceava. Cetatea Albă sau Hotinul, ci o fortăreață mică, un castel pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor.
Vestigii ale acestei fortificaţii de lemn au fost găsite în decursul săpăturilor arheologice din interiorul cetăţii.
În timpul domniei lui Petru Rareș, pe resturile vechii cetăți se construiește o cetate nouă, din piatră, de 15-20 m. care se păstrează și astăzi într-o stare excepțională.
Cetatea are o formă circulară cu diametrul curţii interioare de 30,5 m, cu 5 turnuri, 4 circulare şi unul prizmatic cu pasajul de intrare, toate amplasate la distanţe egale. Zidurile incintei, de 3,05 m grosime în toate elementele sale, au o înălţime de 21 m, cu o evazare sub formă de talos la nivelul solului, adâncite cu încă 7 m în platou până la stratul cu rocă dură. Partea superioară a cetăţii, dominată de turnurile ce se ridicau deasupra curtinelor cu 4 m, este înzestrată cu creneluri. În interiorul cetăţii trei rânduri de galerii de lemn, susţinute pe grinzi în consolă, erau destinate apărătorilor cetăţii. În cetate se intra prin turnul prizmatic orientat spre Nistru, străbătut, la primul nivel, de un pasaj secţionat prin construirea a două porţi masive, precedate de o hersă. Sub pasaj se aflau două „capcane” subterane. Deasupra intrării se află capela cetăţii cu intrarea de pe prima galerie. Avea un portal în arc ogival cu chenare din baghete în spiritul goticului moldovenesc. Intrările în încăperile din turnuri aveau loc de pe galeriile de lemn, legate între ele prin scări exterioare. Pe drumul de strajă, amenajat pe lângă crenelurile curtinelor, parţial pe grosimea lor, era depozitat inventarul de apărare. În centrul cetăţii era săpată o fântână.
Dimensiunile şi forma cetăţii Soroca sunt foarte importante pentru înţelegerea originii şi locului ei în sistemul de apărare al Moldovei medievale. Cetatea Sorocii este contemporană relizărilor Renașterii italiene, ea comportă trăsături asemănătoare cu multe dintre cetățile din nordul Italiei (în special cu castelul Caprarola), dar există și destule elemente care le deosebesc. Dimensiunile mici ale cetăţii, diametrul interior egal cu 100 paşi, plasează cetatea Sorocii printre realizările remarcabile ale arhitecturii europene, fiind o mărturie a experienței meşterilor ei în arta construcţiilor.
La finele secolului al XVII-lea, în timpul aflării în cetate a unui efectiv de 2000 de oşteni polonezi, au fost făcute o serie de schimbări. Au fost alipite pereţilor incintei 13 încăperi pentru păstrarea prafului de puşcă, iar deasupra lor au fost construite încăperi pentru cazare. Intervalele dintre creneluri au fost astupate rămânând orificii pentru tragerea cu arme uşoare. Pentru oştenii polonezi au fost construite cazărmi în afara cetăţii, terenul fiind înconjurat cu un şanţ şi un val de pământ.
După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca începe să crească în importanță având o funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată, prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea, în 1484, a cetăților din sudul Moldovei.
Cetatea de piatră pe care o vedem azi a fost ridicată de un grup de zidari din Transilvania, conduşi de meşterul Iacob, care a şi lăsat o inscripţie în interiorul cetăţii: „a construit acest castel Iacob”.