Cetatea Tighina

Cetatea Tighina (redenumită de turci în Bender) este o cetate moldovenească din secolul al XV-lea, din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, pe care a construit-o inițial din pământ și lemn – o palancă, pentru a apăra vadul de tătari. Cetatea de pământ era, probabil, rotundă sau semicirculară, avea șanț și val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau făcute locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrat de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și diferite obiecte de uz casnic, datând din secolele XV–XVI.

Cea mai timpurie mențiune a Tighinei, în calitate de așezare și vamă, o găsim în privilegiul comercial, din 6 octombrie 1408, acordat de domnitorul Alexandru cel Bun negustorilor lioveni. Ulterior, pe tot parcursul secolelor XV și XVI, numele Tighinei este consemnat frecvent în documentele medievale. În documentele moldovenești care menționează localitatea, la Tighina, de rând cu vama domnească și trecerea, este amintită o strajă. În unicul document de la domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în care apare Tighina, deasemenea este amintită straja.
Istoricul militar rus Aleksandr Zașciuk vedea în arhitectura citadelei interioare un pronunțat caracter apusean. Prima și unica mențiune certă despre existența fortificației moldovenești propriu-zisă, a cetății (probabil de lemn și pământ), o găsim în Cronica moldo-polonă de la mijlocul secolului al XVI-lea. Aceasta relatează, cu referire la cuceririle otomane din anul 1538, că sultanul turc Süleyman „a pus stăpânire pe cetatea moldovenească Tighina”.
Investigațiile arheologice de întindere limitată, efectuate de cercetătorul Ion Hîncu în anul 1969, au permis depistarea unor complexe locative și a unui șanț de apărare aparținând secolelor XV-XVI. Săpăturile arheologice au condus la identificarea unei fortificații, probabil de lemn și pământ, care a precedat construcția de piatră de mai târziu. Suprafața curții cetății de formă circulară sau ovoidală era acoperită cu un strat de arsură și cenușă. Obiectele de ceramică și metal poartă urme ale incendiului.
Această cetate a fost refăcută de Petru Rareș și cucerită de sultanul turc Soliman Magnificul (1538). Devenind reședință de raia turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică, „port fluvial, chei, loc de acostare”. În această perioadă Soliman I poruncește ca cetatea să fie reconstruită în piatră și lărgită dupa proiectul arhitectului Sinan, lucrările de reconstruire fiind finisate abia în anul 1541.
Folosind resursele locale și munca țăranilor din împrejurimi, Poarta otomană a transformat cetatea într-un avanpost de luptă bine întărit. La acea vreme cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adânc.
La sfârșitul secolului al XVI-lea, detașamentele de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără nici un succes. În vara anului 1574, Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul, însă nici cei doi domnitori nu au avut sorți de izbândă. Tot cam în acea perioadă, Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni. În anii 1705-1707 lucrările de întărire a acestui edificiu de o deosebită importanță militară au fost continuate de către meșterii moldoveni sub conducerea și supravegherea nemijlocită a lui Antuoh Cantemir. Neculce scrie că Cantemir, adus de turci spre a isprăvi mai repede lucrările de reconstruire, cuprins de entuziasm, coborâse în mijlocul meșterilor și, apucând bolovanii grei, îi rânduia el singur în ziduri și-i îndemna și pe ceilalți la muncă. În această ultimă variantă cetatea se constituia dintr-un ansamblu de 10 bastioane și 11 turnuri înconjurate de același șanț tradițional de apărare.
Soarta amară a cetății stăpânite de turci l-a făcut pe Miron Costin să scrie că „s-a întunecat cetatea Tighinei”. În rezultatul celor trei războaie ruso-turce, ea a trecut în stăpânirea Imperiului Rus, generalii țariști găsind de cuviință că e foarte potrivită pentru cazărmile soldățești. De prin anul 1812 sau mai bine zis din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cetatea Benderului a început să-și piardă treptat importanța strategică de altă dată.
Începând cu 1991, cetatea se află sub controlul regimului separatist transnistrean, care a și restaurat fortăreața între anii 2008–2012.

Cetatea Tighina, așezată pe malul Nistrului a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei. Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații. În secolele IX-XI populația băștinașă a ridicat lângă vad o fortăreață, a cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa. Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele în preajma trecătoarei. Unii cercetători susțin că la Tighina în secolul al XII-lea ar fi fost întemeiată o factorie genoveză. Dar analiza surselor atestă faptul că acest lucru ar fi imposibil, deoarece genovezii au primit dreptul de a naviga în Marea Neagră în 1261, iar la gurile Dunării și Nistrului și mai târziu.
În anii 70 – 80 ai secolului al XIV-lea Tighina a fost încorporată Țării Moldovei. Tighina devine un punct important pe Drumul comercial Moldovenesc care lega Europa Occidentală cu Orientul prin vadul Dunării de la Isaccea, regiunile bizantine de la dreapta Dunarii cu Caffa, colonia genoveză din Crimeea. Această cale comercială s-a mai numit și Drumul tătăresc. Acest drum se încrucișa la Tighina cu drumul fluvial care ducea de la Hotin la Soroca, la Cetatea Alba și la Marea Neagră.
Într-un hrisov din 8 octombrie 1408, prin care domnitorul Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor din Liov în comerțul cu Țara Moldovei se subliniază rolul Tighinei ca centru vamal. Astfel, 8 octombrie 1408 este data primei atestări documentare a Tighinei ca oraș și centru de vamă.
Tighina este menționată apoi frecvent în actele oficiale ale cancelariei domnești: în 1434 într-un alt privilegiu acordat negustorilor Lioveni de către Ștefan al III-lea; în 1452 în actul emis de Alexăndrel; în 1456 în privilegiul acordat de Petru Aron liovenilor.
La sfârșitul secolului al XV-lea, lângă vechea localitate Tighina a fost construită o cetate din lemn și pământ, întregind astfel sistemul defensiv al Moldovei medievale și fiind pe vremuri una dintre cele mai puternice cetăți. Acest lucru este confirmat de Dimitrie Cantemir, care nota în „Descrierea Moldovei”: „Tighina, numită de turci Bender, pînă nu demult o cetate foarte întărită, iar acum de însuși turcii fortificată prin multe lucrări dinspre Nistru… În zadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotărî condițiile supunerii ei”. Dimitrie Cantemir o considera, până a trece în mâinile otomanilor, drept „cea mai fortificată cetate a întregii țări”.
Cetatea avea menirea de a reține pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor care participaseră la campaniile otomane din 1476 și 1484 împotriva lui Ștefan cel Mare.
În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul intră în Moldova. Țara este atacată din nord de poloni, iar din sud-est de tătari. Domnitorul Petru Rareș, trădat de boieri s-a refugiat în Transilvania, iar sultanul intră în Suceava și pune stăpânire pe tezaurul țării. În Țara Moldovei se instaurează regimul suzeranității otomane și totodată o parte a teritoriului Moldovei este ruptă din trupul țării și transformată în raia (provincie a Imperiului otoman). Tighina devine raia şi este rebotezată în „Bender” – în turcă „trecătoare întărită”.
Călătorul turc, Evlia Celebi, relata că «hanul tătar l-a rugat pe sultanul Suleyman să zidească în acel loc o cetate și astfel, ca poruncă împărătească, a fost construită această cetate». Cetatea a fost construită de renumitul arhitect otoman Sinan-aga, fiul lui Abdul Menan-aga, care a participat la campania din 1538 ca inginer de poduri.
Noua fortăreață din piatră pe locul citadelei vechi este ridicată timp de un an (1538-1539). Arhitectul V. Voițehovski care în secolul XX a studiat arhitectura cetății scria: „cercetînd zidurile citadelei s-a descoperit că ele sînt formate din două straturi, ceea ce vorbește despre existența cetății pînă la expansiune aturcească din 1538, cel de-al doilea strat a fost adăugat, cum se vede, de Sinan”.
Evlia Celebi descrie astfel fortificația înălțată de turci: «Cetatea aceasta are două rânduri de ziduri. Mai are încă o poartă de fier care se deschide spre miază-zi… In această despărțitură a cetății nu se află alte construcții înafară de cele o sută de încăperi acoperite cu șindrilă. Mai este o poartă de fier, înăuntrul cetății, care dă spre fortificația de jos, este mică și se deschide spre răsărit. Cetatea asta de jos se întinde până la marginea Nistrului. Toate casele din cetate sunt îndreptate cu fațada spre Nistru, fiind în total trei sute de încăperi… Toti ienicerii, gebegii și tunarii locuiesc aici. Aceasta este o cetate trecătoare, care constituie o cheie puternică a țărilor otomane».
Același Evlia Celebi vorbește despre un șanț adânc care înconjura cetatea: «Șanțul dinspre uscat este foarte adânc, însă pe malul Nistrului nu are șanț, dar și în partea aceea se află două ziduri fortificate și trainice, separate unul de altul. Nu are decât două porți, una se găsește în partea de miazăzi și se deschide spre oras, este o poartă de fier mare și rezistentă. Podul suspendat deasupra șanțului se ridică în fiecare seară, cu ajutorul unei macarale cu lanțuri și se razimă de poarta cetății, devenind un fel de apărător al porții».
La acea vreme cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adânc. Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de la colțuri deveniseră niște bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot greul luptelor în caz de asediu neașteptat. Cetatea de jos, mai modestă ca proporții, avea doar șase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apă de la Nistru.
Dupa edificarea cetății, Bender devine un centru administrativ al teritoriului rupt de curînd din Țara Moldovei. Conform inscripției de pe zidul cetății, în oraș activa un cadiu (judecător musulman) cu anumite împuterniciri administrative în circumscripția respectivă, numit kadiat. Primul kadiu al Tighinei a fost Hasan, numit bei, un caz extrem de rar (de obicei, kadiii erau nimiti efendi).
Un timp Benderul a fost centru de sangeac (unitate administrativă) în frunte cu un sangeacbei, despre aceasta menționându-se într-un firman al sultanului din 1552.
La sfârșitul secolului al XVI-lea detașamentele de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără succes. În vara anului 1574 Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa. Pentru a contracara asemenea atacuri, în 1579 lângă Bender a fost ridicată o nouă întăritură. În aceeași perioadă, Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

Cetatea Bender a avut mult de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. În noiembrie 1789 cneazul Gr. Potiomkin a cucerit cetatea Bender, fapt pentru care țarina Ecaterina a II-a l-a decorat cu o cunună de lauri confecționată din aur.
Cetatea a avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. În 1818 cetatea Bender a fost vizitată de împăratul Rusiei Alexandru I, iar în 1828 de către Nikolai I.