Mănăstirea Căpriana

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpușnei.

Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1429 când, într-un hrisov al vremii, mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier.
O a doua și mult mai importantă mențiune documentară datează din 1429, un uric prin care Căpriana primește statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act, lăcașul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâșnovăț unde este egumen Chiprian”. Aici se amintește că mănăstirea este ctitoria răzeșilor din satul Mereni. Fiica unuia dintre cei mai de vază oameni ai locului și nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soția domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un prețios epitrahil brodat între anii 1427 și 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscută până astăzi. Pe ea erau reprezentate, pe lângă chipurile sfânte, și portretele lui Alexandru cel Bun și al soției sale.
Căpriana avea în acele vremuri în stăpânire o prisacă, (stupăritul fiind pe atunci o îndeletnicire predilectă a monahilor), o moară (sau chiar mai multe) și o moșie formată din satele Târnăuca, Cârlani, Călinăuți, Cunila, Săndrești și Pârjolteni.
Având statutul de mănăstire domnească, așezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Prima biserică din piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului – din care s-au păstrat fundațiile, descoperite de arheologi în 1993, a fost zidită în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, în jurul anului 1425.
Ștefan cel Mare a făcut și el reparații bisericii inițiale (Căpriana I), în urma cutremurului din 1471. Acel prim lăcaș era mai masiv decât biserica actuală, însă un nou cutremur, și mai puternic, i-a adus mari stricăciuni în anul 1516.
În 1542 – 1545, domnitorul Petru Rareș a făcut ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. El a rezidit biserica din temelii (Căpriana II, cea actuală). Din acele timpuri se mai păstrează până azi doar zidurile până spre cornișă, sistemul de boltire fiind reconstruit în epoca modernă, în stil neoclasic. Planul bisericii a rămas cel tipic moldovenesc, din epoca medievală – acesta fiind dealtfel singurul monument de cult păstrat din acea epocă pe teritoriul Republicii Moldova.
Alexandru Lăpușneanu, născut în zona Lăpușnei, a efectuat noi lucrări de întărire și dezvoltare și a făcut importante donații mănăstirii. Ctitor a fost și domnitorul Vasile Lupu, care a reînnoit prestolul, pavimentul și iconostasul bisericii voievodale. La sfârșitul secolului al XVII-lea, mănăstirea Căpriana cunoaște o perioadă de declin. În 1698, mănăstirea a fost închinată mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos.
De menționat că, în anul 1470, cu binecuvantarea mitropolitului Teoctist al Moldovei, Ștefan cel Mare a semnat, la dorința fiicei lui Alexandru cel Bun (moștenitoarea mănăstirii), două decrete prin care mănăstirea Căpriana era închinată marii lavre de la Neamț. Domnitorul Ștefan cel Mare și-a legat numele și de mănăstirea Căpriana, acesta zidind din piatră biserica “Adormirea Maicii Domnului”.

De unde să fi venit numele acestui sat înconjurat de păduri? Nici nu se putea altfel, legenda s-a raportat la cel mai iubit și viteaz domn din istorie, Ștefan cel Mare și Sfânt. Se spune că, trecând odată prin Codrii Lăpușnei, a oprit să-și adape calul și să se odihnească. Șezând el așa, a zărit o căprioară într-o poieniță din mijlocul pădurii. Oștenii au vrut s-o vâneze, dar Ștefan nu i-a lăsat. Și apoi a văzut în luminiș alte și alte căprioare. Și a hotărât pe loc ca aici să se ridice satul Căprioara devenit, cu timpul, Căpriana. O altă versiune este copia fără nume a Vrâncioaiei. Se bătea Ștefan cel Mare cu turcii prin codrii Moldovei și, la un moment dat, a ajuns la o bătrână care avea șapte feciori. „Mi-i dai mie pe băieții tăi la luptă?“, ar fi întrebat voievodul. „I-ai“!, i-ar fi zis mama. Și-au plecat cu toții la război și, cu o vitejie nemaiîntâlnită, i-au pus pe turci pe fugă. Când se întorceau, au dat peste o poiană. Și-a zis Ștefan: „Voi zidi aici o mănăstire în cinstea voastră și-n amintirea acestei bătălii. Unde s-o înfige săgeata, acolo va fi clădită“. Unul dintre băieți a slobozit din arc o săgeată, iar aceasta, în cădere, a ucis o căprioară. Înduioșat, Ștefan a poruncit: „Acest loc se va numi Căpriana“.

Ansamblul monahal actual prezintă trei biserici, o casă cu două etaje, chilii și alte acareturi. Mănăstirea a avut mult de suferit în cursul istoriei sale, mai ales de pe urma calamităților naturale.
Dintre obiectele de valoare ale mănăstirii merită menționat epitrahilul brodat între anii 1427 și 1431, fiind foarte valoros, mai ales pentru faptul că este cea mai veche broderie de acest fel cunoscută până astăzi (pe ea apăreau chipurile sfinte și portretele lui Alexandru cel Bun și al soției sale) și epitaful mitropolitului Macarie al Moldovei din anul 1428.