Mănăstirea Dobrovăț

Mănăstirea Dobrovăț este o mănăstire de călugări amplasată în zona Dobrovăț-Ruși a unicului sat al comunei Dobrovăț (județul Iași) și este penultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, acesta murind înainte de terminarea construcției, ultima fiind Biserica ”Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Ruseni (județul Suceava). Mănăstirea se află într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pârâului Dobrovăț.
Ansamblul Mănăstirii Dobrovăț a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, fiind alcătuit din următoarele 4 obiective:
Biserica „Pogorârea Sf. Duh” – datând din anul 1503-1504,
Biserica paraclis „Sf. Gheorghe” – datând din anul 1607
Turnul clopotniță – datând din anul 1743,
Zidul de incintă

Viața monahală în codrii Dobrovățului a existat înainte de construirea bisericii lui Ștefan cel mare. În apropiere de locul unde se află astăzi mănăstirea a ființat, în secolul al XV-lea, un vechi schit de lemn a lui Giurgiu Călugărul, cu hramul Schimbarea la Față, unde viețuiau câțiva călugări sihaștri. Acesta a fost menționat pentru prima dată în anul 1499, fiind păstorit la acea dată de „chir popa Ioanichie”. Fosta mănăstire a fost cumpărată de domnie în anul 1503, împreunã cu cinci sate, de la urmașii unui anume Ivan Damianovici și dăruită mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare.
La data de 27 aprilie 1503, după cum precizează pisania aflată pe zidul bisericii, s-a început construirea bisericii Mănăstirii Dobrovăț, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504). Printr-un hrisov din 6 octombrie 1503, voievodul a înzestrat cu cinci sate mănăstirea care era păstorită pe atunci de părintele Pahomie.
Pe peretele vestic al pridvorului, în dreapta ușii de intrare în biserică, a fost pusă o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins:
“Binecinstitorul Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit acest hram în numele Pogorârii Sfântului Duh, care s-a și început a se zidi în anul 7011 (=1503), luna aprilie, 27 zile și s-a sfârșit în anul 7012 (=1504), iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător, luna …”.
Inscripția nu a mai fost finalizată, domnitorul murind la 2 iulie 1504, înainte de terminarea construcției.
Construcția a fost finalizată în anul 1504, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517), lăcașul de cult fiind pictat în perioada 1527-1531, în vremea lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Biserica a fost pictată în frescă, în stil bizantin, atât pe interior, cât și pe exterior. Între pronaos și naos se află camera mormintelor (gropnița), aici fiind pictat sinaxarul (sfinții de peste an). Instituită ca mănăstire domnească și înzestrată de ctitor și de familia acestuia cu numeroase moșii și podoabe, Mănăstirea Dobrovăț a cunoscut o perioadă de prosperitate până către mijlocul secolului al XVI-lea.
Mănăstirea Dobrovăț a fost prădată de tătărai în anul 1658. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, familia boierilor Racoviță a început să exercite un protectorat benefic asupra mănăstirii. Boierii Racoviță au efectuat lucrări de restaurare a complexului monahal după anul 1663. În cea de a doua jumătate a sec. al XVII-lea a fost construit zidul de incintă și turnul de intrare, din acesta din urmă doar primul nivel fiind în forma originară. Hatmanul Nicolae Racoviță construise deja la 14 iunie 1663 „o pivniță de piatră și o casă pre pivniță” (clădirea se afla la 20 m vest de biserică și a fost dezafectată spre sfârșitul secolului al XVIII-lea), acoperise biserica mică: „și le-au făcut dumnealui aceste toate și le-au gătit”. În nordul și estul incintei au fost construite chilii și spații de uz gospodăresc. Biserica mare a devenit necropolă a familiei Racoviță, aici aflându-se șase pietre funerare cu chenare și inscripții datate între 1664 și 1685.
Mănăstirea a trecut apoi prin noi perioade de restriște. Rușii stabiliți la sud-est de Dobrovăț în timpul luptelor din septembrie 1739 dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist au jefuit mănăstirea de toate odoarele scumpe aflate aici. De asemenea, Eteria care a fost implicată în Revoluția din 1821 a produs prejudicii mănăstirii.
În anul 1743, prin grija marelui paharnic Ștefan Ruset și a soției acestuia, Maria Sturdza, și cu cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi, s-a refăcut turnul porții, înălțându-se alte două niveluri de formă octogonală. Tot în secolul al XVIII-lea a fost adăugat un mic pridvor în fața bisericii mari.
În anul 1851, la inițiativa egumenului Acachie, biserica a fost supusă unei intervenții dictată de moda epocii (de inspirație rusească). Au fost adăugate trei turle masive, cu acoperiș în formă de „bulb de ceapă”, dispuse în linie, prin spargerea bolților naosului și pronaosului, precum și a semicalotei altarului. Deasupra gropniței a fost construită o turlă falsă din lemn, acoperită cu tencuială.

Biserica “Pogorârea Sf. Duh” este situată în zona sud-estică a incintei medievale. Ea a fost construită din piatră brută de carieră (soclul), piatră cioplită (pereții) și cărămidă (bolțile). Pereții au grosime de 1,5 m, iar temelia are aproape 2 m.
Edificiul are o formă mixtă: tip navă la exterior și plan triconc în interior. Biserica este înconjurată la partea superioară a naosului și pronaosului de două rânduri de ocnițe suprapuse, două ocnițe din partea de sus corespunzând uneia din partea de jos. Absidele laterale sunt înscrise în grosimea zidului, iar absida altarului este semicirculară. Biserica are câte trei contraforturi pe laturile de nord și sud, spre apus deschizându-se portalul în arc frânt. În construcția sa se observă prezența mai multor elemente de stil gotic cum ar fi contraforturile, ancadramente de ferestre și uși, cu vigniete și muluri, care impresionează pe vizitatori.
Construită în stil moldovenesc, biserica lui Ștefan cel Mare se remarcă prin două trăsături definitorii:
lipsa turlelor și
intercalarea între pronaos și naos a unei gropnițe (cameră a mormintelor), element arhitectonic întâlnit și la biserica Mănăstirii Neamț.

Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pronaos (6,80 x 5,80 m), gropniță (5,80 x 4,00 m), naos și altar și nu are pridvor. Intrarea în pronaos se face printr-un portal din piatră, de factură gotică (în arc frânt), cu cinci retrageri succesive. Pronaosul are ferestre mai mari cu ancadramente în stil gotic. Încăperea mormintelor este separată de pronaos și de naos prin pereți, trecerea făcându-se printr-un portal dreptunghiular de piatră, cu baghete încrustate. Ferestrele pronaosului și gropniței sunt de dimensiuni mai mici. Absidele laterale din naos sunt adâncite în grosimea zidurilor. Cele două nișe din altar: proscomidiarul și diaconiconul sunt scobite și ele în grosimea zidurilor.

Zidul de incintă al mănăstirii a fost construit în secolul al XVII-lea, odată cu turnul-clopotniță. El a fost construit din piatră legată cu mortar și delimita o suprafață de teren de forma unui patrulater neregulat. Zidul a fost parțial demantelat pe latura nordică a incintei, distrus pe latura vestică unde s-au construit casele familiei Racoviță și parțial refăcut pe latura sudică

Turnul porții a fost construit în secolul al XVII-lea, odată cu zidul de incintă al mănăstirii, având inițial doar un parter cu un gang de intrare și un etaj. El avea formă de patrulater neregulat. În colțuri era susținut de contraforturi dispuse la colțuri.
În anul 1743, prin grija marelui paharnic Ștefan Ruset și a soției acestuia, Maria Sturdza, și cu cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi, s-a refăcut turnul porții, înălțându-se alte două nivele de formă octogonală. Cu această ocazie, pe fațada turnului s-a amplasat o placă cu următoarea pisanie:
“Întru numele Domnului H(risto)s începutu-s-au acest turn a se zidi din temelie după cum se vede în lontru, cu paraclis, hramul Sf(ânt)ului Mare Mucenic Gheorghe, în dzilele luminatului domnului Ioan Constantin Neculai (Mavrocordat) Voievod, cu toată cheltuiala și osârdie sf(â)nți(ei) sale chir Macarie Hrisoverghi monah, pentru vecinica sa pomenire. Fost-au sârguitori cu osteneala Dum(nealui) Ștefan Rusăt vel pah(arnic) cu giupâneasa dum(nealui) Marie Sturdza. Leat 7251 (=1743) mart(ie) 5”.
Pe partea cealaltă a turnului, inscripția se continuă astfel:
“Fost-au la această vreme egumen Ștefan monah”.

Turnul este construit din pereți portanți din zidărie de piatră tencuită cu mortar de var. Pe fațadă sunt arcaturi oarbe, racordate cu rudimente de capitele de forme rar întâlnite. Fundația este alcătuită din piatră de calcar, legată cu mortar de var.
Turnul are trei etaje și o înălțime de aproximativ 25 m și este întărit cu contraforturi. În incinta mănăstirii se intră printr-un gang cu bolta semicilindrică cu 3 arce la margine și la mijloc, decorată cu rozete. Parterul are formă pătrată cu latura de 8,20 m, iar următoarele două nivele o formă octogonală. La parterul turnului se află gangul de intrare în incinta mănăstirii și, în dreapta, ușa care duce într-un turnuleț atașat pe latura din sud unde se află o scară în spirală pe unde se urcă la etajele superioare.
Cele trei etaje aveau următoarea funcționalitate:
-la primul etaj se afla locuința pentru paznicii mănăstirii și pentru clopotari, această încăpere fiind prevăzută cu ferestre de tragere
-la al doilea etaj se află un mic paraclis cu hramul Sf. Gheorghe, prevăzut cu o cupolă semisferică în partea centrală
-etajul al treilea adăpostea încăperea clopotelor, având ferestre largi, pe fiecare dintre cele opt laturi, și un acoperiș sub formă de cupolă.
În clădirea turnului se afla și o hrubă secretă pentru adăpostirea odoarelor bisericești în vremuri de primejdie. După cutremurul din 4 martie 1977 s-au efectuat lucrări de restaurare care au urmărit consolidarea structurii de rezistență a turnului

În anul 2004, a fost amplasat în incinta mănăstirii un bust de bronz al lui Ștefan cel Mare și Sfânt, realizat de sculptorul ieșean Dan Covătaru.