Mănăstirea Războieni este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1496 în satul Războieni din județul Neamț, și are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie).
Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă.
Mănăstirea este un mausoleu unic în România, deoarece adăpostește rămășițele eroilor căzuți în luptă. Sub pardoseală a fost descoperit un strat masiv de oseminte cu o grosime variabilă.
Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei.
“În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb…
Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26. Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.
De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici.
În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8”.
După cum relatează cronicarul Grigore Ureche în “Letopisețul țărâi Moldovei”,
“În Bătălia de la Valea Albă, mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari.”
Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenești:
“Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, pănă au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. (…) Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor.”
Nici cronica lui Grigore Ureche și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Luând în considerarea proporțiile reduse ale bisericii, istoricul Constantin Turcu (1903-1980) a presupus că s-ar fi început construcția bisericii la 26 iulie 1496, când s-au aniversat 20 de ani de la lupta de la Valea Albă.
Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm, se află acele oseminte.
Biserica “Sf. Voievozi” din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări. În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Printre starețele Mănăstirii Războieni este de menționată schimonahia Suzana Ștefănescu (1830-1925), sora episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Ea a stărețit aici între anii 1906-1925, lăsând în Mănăstirea Războieni, la moartea sa, o obște de peste 50 de călugărițe.
De-a lungul timpului, biserica a suferit unele modificări constructive. Astfel, în secolul al XIX-lea s-au adăugat două turnulețe, fără legătură cu bolțile, precum și un mic pridvor care a încadrat ușa de intrare de pe latura sudică. Fațadele exterioare au fost tencuite și văruite. În anul 1862 a fost construit turnul-clopotniță pe sub care se intră în incinta mănăstirii.
Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr. 410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate.
Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind readusă la înfățișarea inițială. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unor gropi în care se aflau osemintele oștenilor căzuți, înhumate fără o ordine anume. Deoarece craniile decedaților nu au fost descoperite, se presupune că ele au fost depuse sub altar.
După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. După reînființarea mănăstirii, obștea monahală de acolo a fost îndrumată de egumena Glicheria Mănăstireanu (1990-1994), stareța Olimpiada Neagu (1994-1998) și stareța stavroforă Acachia Căuș (din 1998).
În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori. Aici funcționează ateliere de croitorie, sculptură, litografiere icoane, țesut covoare și tâmplărie.
Mănăstirea Războieni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004 și este formată din 4 obiective:
– Biserica “Sf. Voievozi” – datând din sec. XV
– Turnul clopotniță – datând din 1862
– Stăreția – datând din sec. XX
– Chiliile – datând din sec. XIX-XX
Prin pisania de la Războieni se face, an de an, o rememorare a apărătorului creştinătăţii şi al Ortodoxiei, care a lăsat prin bisericile şi mănăstirile pe care le-a înălţat, urme neşterse în istoria neamului românesc. Mila Domnului să acopere din veac în veac poporul român, pentru rugăciunile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi ale eroilor căzuţi la Războieni pentru cauza dreaptă a credinţei şi a neamului.
Cum ajungi la Mănăstirea Războieni
Maica stareta - Stavrofora Acachia Caus