Mănăstirea rupestră „Adormirea Maicii Domnului” din Țipova

Mănăstirea rupestră „Adormirea Maicii Domnului” din Țipova este o mănăstire rupestră de călugări din Republica Moldova. Este situată pe malul drept al râului Nistru în apropiere de satul Țipova din raionul Rezina. Biserica datează din secolele XVI-XVII. Mănăstirea este de rit ortodox și adăpostea 9 viețuitori în anul 2012. Ea se găsește la o distanță de aproximativ 40,50 km de capital țării Chișinău și este amplasată pe un mal abrupt la o înălțime de 100 de metri față de nivelul apei râului Nistru.

Complexul mănăstiresc se întinde pe trei nivele numărând mai multe încăperi și trei biserici (Sfânta Cruce – secolele XI-XII; Sfântul Nicolae – secolul XIV și Adormirea Maicii Domnului – secolele XVI-XVIII). Clopotnița, chiliile și celelalte încăperi sunt mai noi datând din secolul al XIX-lea. Cele peste 20 de încăperi comunică între ele prin tuneluri, galerii și scări, încăperea cea mai mare fiind biserica Adormirii Maicii Domnului. Complexul mănăstiresc este săpat în calcar și nimic altceva.
Primele încăperi ale schitului au fost construite mai la nord de actuala mănăstire, într-o stâncă, pe deasupra unui mal abrupt.
Așezarea bisericuței de la Țipova era una strategică în lupta cu patimile cât și cu lumea. Astfel, liniștea naturii de aici îi ajuta pe călugări în lucrarea lor duhovnicească, iar prăpastia ce mărginea așezarea îi apăra de atacurile dușmanilor. Cu timpul, călugării s-au mutat mai spre vârful muntelui.
Probabil cel mai excepțional ansamblu monastic rupestru din Moldova, cel de la Țipova, este considerat și unul dintre cele mai mari din Europa. Acest lucru se datorează faptului că ansamblul este constituit în mai multe nivele și se întinde pe o suprafață destul de mare, iar pe timpuri schiturile mănăstirii adunau peste 700 de călugări. Sute de chilii călugărești se află în împrejurimi.
Comunitatea monahală de aici a fost creată cu mult înainte de fondarea Statului feudal moldovenesc. Se consideră că unele chilii au fost săpate în malul stâncos al Nistrului încă din secolele X-XII. Această mănăstire a stat strajă la hotar și era un semnalizator în cazurile năvălirii barbarilor ce veneau din stepa ucraineană.

Mănăstirea este zidită pe vârful unor stânci abrupte, deschizând o priveliște fermecătoare a luncii fluviului Nistru, fiind situată la 100 de metri deasupra nivelului apei.
Meșterii populari anonimi țineau cont de relieful localității, străduindu-se să transforme colosul de piatră într-o compoziție arhitecturală subordonată unei concepții artistice.
Mănăstirea include trei niveluri, numărând mai multe încăperi inclusiv două biserici. Prima se zice că a fost construită în secolele XIII-XIV, a doua mai recent, în secolele XVI-XVIII, clopotnița, chiliile, trapeza, cămările și alte încăperi gospodărești – în secolul XIX.
Cele peste 20 de încăperi sunt unite între ele prin scări și galerii interioare, de trecere și legătură. Impresionază mai ales biserica Adormirea Maicii Domnului, care e destul de spațioasă, fiind de tip bazilical și având pereții tencuiți, calotă semisferică boltită imitând cerul.
După ce vremurile s-au mai liniștit, monahii au ieșit deasupra malului, întemeind schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, când pământul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviță mănăstirii Dobrovăț din judetul Iași.
La 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Bartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-l părăsit, i-a reparat chiliile și biserica și a reînceput slujbe în ea. Acest an 1776 este recunoscut drept anul prosperării, când mănăstirea începe să se extindă. Biserica rupestră a fost divizată în spații mari, separate prin coloane masive, au fost lărgite căile de acces și dispare funcția ei primordială, aceea de apărare.
Desființarea schitului are loc la anul 1842, când tot pământul îi este luat și trecut în grija mănăstirii Căpriana, iar schitul alipit mănăstirii vecine Saharna de care depinde până astăzi.

Se spune că în această mănăstire domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare s-a cununat cu soția sa Maria Voichița. Și că spiritul acesteia în forma unei doamne în alb poate fi văzut noaptea. Sau că ar fi al fiicei acesteia – Marușca, care și-a găsit aici locul de odihnă.
O altă legendă mai veche ne spune că printre aceste locuri, lângă cetatea geto-dacă și-a petrecut ultimii ani din viață poetul Orfeu din mitologia greacă, care a fost înmormantat sub o lespede de piatră la poalele cetății. Legenda spune în continuare că mormântul lui s-ar afla într-o nișă de la poalele cascadei, putând fi recunoscut după o lespede cu șapte găuri. Cercetătorii afirmă că un astfel de mormânt a fost descoperit în apropiere de Țipova.
Pe unul din dealurile reliefate de la intrarea în defileul de la Țipova, în perioada antichității (secolele IV-III î.e.n.), se înălța o cetate din pământ a geto-dacilor. Și până în zilele noastre aici s-au păstrat bastioanele ei de promotoriu.
Partea nouă a mănăstirii se deosebește de cea veche prin forme geometrice bine pronunțate. În biserică se află un iconostas și cinci rânduri de icoane din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.
Râușorul Țipova, coborând spre Nistru, formează numeroase cascade cu o înălțime de 10-16 metri, care au pus cândva în mișcare pietrele multor mori de apă. Urcând un drum puțin anevoios, se ajunge până la cascade.
Mănăstirea a fost închisă în 1949 și redeschisă în 1994, în prezent funcționând.
În anul 1975, mănăstirea Țipova a fost luată sub ocrotirea statului. În 1988, braniștea Țipova a fost luată în arendă de către asociația ecologică-culturală Fenix pentru a se crea aici un impresionant muzeu sub cerul liber.