Orheiul Vechi

Complexul muzeal Orheiul Vechi este amplasat în valea Răutului, un afluent de dreapta al Nistrului, pe teritoriul comunei Trebujeni, dinraionul Orhei al Republicii Moldova. Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial  al UNESCO. Complexul cuprinde câteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei (sec. XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi (după părăsirea așezării date și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume – Orheiul de azi). Din cadrul complexului fac parte două promontorii mari (Peștere și Butuceni), la care se alătură trei promontorii adiacente mai mici (Potarca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atît din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cât și moldovenească (sec. XV–XVI).
Complexul Orheiul Vechi constituie un sistem alcătuit din elemente culturale și naturale: landșaft natural arhaic, biodiversitate, cadru arheologic de excepție, varietate istorico-arhitecturală, habitat rural tradițional și originalitate etnografică.

Se presupune că citadela din lemn și pământ a fost edificată în secolele XII – XIV.
La începutul secolului al XIV-lea, localitatea e cucerită de Hoarda de Aur, care îi schimbă numele în Orașul Nou (în arabă Shehr al Jedid, în turanică Yanghi Shehr). Din această perioadă datează cetatea din piatră. Conform unor surse, în perioada 1363–1365, Orheiul Vechi a fost reședința conducătorului Hoardei de Aur,  Abdallah han.
În ultimul sfert al secolului XIV, tătarii Hoardei de Aur sunt alungați din Orheiul Vechi de moldoveni. Începe procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră este reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei.
La mijlocul secolului XVI, locuitorii orașului abandonează Orheiul Vechi și se mută cu 15 km spre nord-vest, fondând Orheiul pe locul actual al orașului. Cetatea din piatră este distrusă, probabil din porunca lui Alexandru Lăpușneanu, care la cererea turcilor a desființat mai multe cetăți. În jurul anului 1600, domnitorul Ieremia Movilă  încearcă să reconstruiască cetatea, dar fără succes.

Cea mai înfloritoare perioadă a fost cea din timpului domnitorului Ștefan cel Mare, atunci când cetatea făcea parte din sistemul defensiv al Moldovei. Cetatea Orheiul Vechi este unică pentru că, spre deosebire de alte cetăți, a avut un rol triplu. Pe lângă faptul că era un centru de apărare, era și oraș si centru de comerț. Și asta pentru că Orheiul Vechi este înconjurat de un defileu de râuri, partea de la nord, este și sud este practic un sistem de apărare natural.Singura cale de pătrundere i cetate era prin partea vestică. Trebuia, deci, întărită doar această parte. Aici au fost ridicate două valuri de apărare la o distanță de 250 de metri unul de celălat. Primul val avea o lungime de aproximativ 420 de metri, cu înălțimea între 2 și 4 metri. Cel de-al doilea val avea aproximativ 550 de metri lungime, cu înălțimea de 4-6 metri. In timpul domniei lui Ștefan cel Mare, cele două valuri au fost întărite. Tot în caeiași perioadă, a fost creată o instituție a pârcălabilor, care funcționa in Palatul Pârcălabilor. Aici erau numiți cei care ocupau funcția de pârcălab pentru o perioadă de 2-4 ani. Pârcălabii de Orhei făcau parte din Sfatul Domnesc. Acest Palat al Pârcălabilor era, în fapt, Palatul Hanului, tătari care, timp de vreo 50 de ani, au construit in zonă.
O altă atracție o reprezintă Izvorul Medieval. Legenda spune că acest izvor a fost descoperit încă din perioada domnitorului Ștefan cel Mare. După o bătălie grea a voievodului, oastea rămăsese fără hrană, fără apă și fără speranță. Sleiți de putere, oștenii s-au retras îmtr-un colț al cetății și acolo ai găsit acest izvor, care i-a întremat și le-a dat voința de a se întoarce la lupta.
Orheiul vechi se remarcă prin schiturile vechi cu picturi rupestre, schituri săpate in stâncă. Se zic că sunt vreo 300 de chilii pe aici și chiar și labirinturi.